Drepturile pasagerilor, în UE: primești despăgubiri, dacă trenul tău întârzie. Piedica pusă de români

de: Iulia Kelt
08 06. 2023

Până de curând, călătorii CFR și ai companiilor private din nișa feroviară nu aveau prea multe drepturi, însă acest lucru este pe cale să se schimbe datorită Uniunii Europene. Chiar și așa, în România există un schepsis.

Cetățenii Uniunii Europene pot beneficia în cazul unor întârzieri mari ale trenurilor, rambursarea banilor plătiți pe bilet, continuarea călătoriei sau redirecționarea gratuită și în condiții comparabile.

Noile reguli se aplică atât în cazul călătoriilor naționale, cât internațional, atât timp cât sunt efectuate pe spațiul Uniunii Europene.

Regulamentul european se aplică inclusiv în țara noastră, dar ai noștri au găsit o metodă de a amâna cumva punerea în aplicare a acestuia.

Ce spune regulamentul UE și „ce spun românii”

Regulamentul UE 782/2021 a introdus noi reguli cu privire la întârzieri și eventuale despăgubiri, în ceea ce îi privește pe călători.

Acestea trebuiau să se aplice din 2023, însă o parte au fost amânate de români prin HG 527/2023.

În cazul în care trenul întârzie mai mult de o oră, pasagerii ar trebui să aibă posibilitatea de a alege fie rambursarea integrală a costului biletului lor, să continue călătoria sau să beneficieze de alternative potrivite, fără a trebui să plătească suplimentar pentru asta.

Mai mult decât atât, „dacă operatorul de transport feroviar nu le comunică opțiunile de redirecționare în cel mult 100 de minute de la ora de plecare prevăzută inițial, călătorii vor putea să-și organizeze singuri călătoria, cu ajutorul furnizorilor de servicii de transport public feroviar, cu autocarul sau cu autobuzul, pe o rută diferită și să ceară rambursarea banilor plătiți pe noul bilet”, arată avocatnet.ro.

În ceea ce privește transport feroviar regional, totul va intra în vigoare începând cu data de 8 iunie 2028.

În plus, dacă există întârzieri mai mari de 60 de minute sau cursa este anulată, pasagerii vor trebui să primească, în funcție de caz, hrană, băuturi răcoritoare, dar și cazare hotelieră, plus transportul de la gară la locul de cazare.

Evident, există și excepții de la acordarea despăgubirilor, iar acestea se aplică atunci când condițiile meteorologice nu sunt prielnice, dar și în cazul unei pandemii. Grevele personalului feroviar nu intră în această categorie.

În ciuda acestui fapt, conform HG 527/2023, „termenul minim în care se face notificarea cu privire la nevoile de asistență ale călătorului de la 24 la 36 de ore se prelungește până la data de 30 iunie 2026”.